Spațiul intracarpatic a fost mereu căminul a numeroase etnii, iar multiculturalitatea ce rezistă aici de secole este datorată, în mare parte, istoriei complexe care a modelat spațiul transilvan din Antichitate și până în vremurile actuale. Dacă ținem cont de faptul că această regiune istorică a României a fost inițial populată de neamul tracic al geto-dacilor, ulterior, cucerită, în mare parte, de Imperiul Roman, traversată de numeroase popoare migratoare care au trecut pe aici la începutul Evului Mediu în drumul lor spre vestul Europei (cum ar fi avarii, gepizii, goții, vizigoții, cumanii, pecenegii, slavii și chiar ungurii), nu este greu să înțelegem de ce românii nu sunt singura etnie care și-a lăsat amprenta asupra sectorului încadrat de crestele Carpaților.
Fiecare etnie are propriile sale tradiții, și vizează anumite evenimente din an. Maghiarii și sașii au festivaluri și obiceiuri specifice legate de sărbători religioase ori agricole, în timp ce minoritatea romă din sudul Transilvaniei (etnici care au migrat din zona subcontinentului indian către Europa la începutul Evului Mediu) și-au adus aportul cultural prin diferite tradiții muzicale și meșteșugărești. Așa cum sugerează și stema regiunii, populația de sași (ramură germanică stabilită în Transilvania în jurul secolului al XII-lea, la invitația regelui Géza al II-lea al Ungariei, care și-a dorit o mai bună apărare a extremităților regatului său în fața invadatorilor) au fondat numeroase cetăți și biserici fortificate ce au dat mai târziu și numele german al regiunii: Siebenbürgen. Dintre aceste cetăți, le vom aminti pe cele șapte de pe stema Transilvaniei: Brașov (Kronstadt), Sibiu (Hermannstadt), Sighișoara (Schässburg), Mediaș (Mediasch), Bistrița (Bistritz), Cluj-Napoca (Klausenburg) și Sebeș (Mühlbach). Rolul sașilor era acela de a apăra granița sudică a Regatului Ungariei împotriva cumanilor și de a dezvolta economic regiunea, implementând și aici breslele meșteșugărești.
De asemenea, o altă etnie care s-a stabilit treptat la marginea estică a imperiului este cea a secuilor, neam înrudit cu maghiarii, care au primit, la rândul lor, autonomie și privilegii în schimbul serviciului lor militar. Aceștia ocupă spațiul încadrat astăzi de județele Harghita, Covasna și o parte din Mureș, implementând tradiții vechi precum jocul secuiesc – prilej de socializare în comunitate, obiceiuri de nuntă, cu dansuri colective și obiceiuri ritualice specifice, portul popular secuiesc (cămăși brodate, șorțuri colorate, pălării negre pentru bărbați; adesea poartă motive florale și geometrice distincte, utilizând foarte mult și verdele, dat fiind faptul că regiunile din estul Transilvaniei se remarcă prin păduri dese de munte), dar și multe altele asemenea.
Cultura etniilor din Transilvania merită studiată și promovată, fiind un subiect foarte complex ce poate ajuta la crearea unor exemple de conviețuire interetnică de lungă durată.
Sursă: Muscalagiu, Arabela, (2008), “Multuculturalism, a favourable premise for the sustainable development of the towns in the Transylvanian depression” (Multiculturalismul, o premisă favorabilă pentru dezvoltarea durabilă a orașelor din depresiunea transilvăneană), Geographica Timisiensis, vol. 17, nr. 1 – 2, pp. 107-111