Mările și oceanele – niște spații vaste reprezentate cu albastru pe majoritatea hărților geografice. Adesea par goale, fară a fi implicate prea mult în activitatea umană care se desfășoară, în cea mai mare măsură, în zonele continentale. Și totuși, în ciuda aparențelor, aceste suprafețe mari de apă contribuie semnificativ la funcționalitatea mediului geografic, inclusiv în raport cu antroposfera.
Încă din Antichitate, mările erau văzute ca fiind importante culoare de navigație, atât pentru deplasarea propriu-zisă a armatelor, cât și pentru comerț. Grecii, genovezii sau chiar romanii s-au folosit deseori de calea apelor pentru a cuceri, popula sau stabili o serie de legături comerciale cu diferite alte civilizații. Nu putem omite nici realizările Evului Mediu, cu explorările faimoșilor vikingi, sau perioada când marile descoperiri geografice s-au realizat prin intermediul navigației. Putem spune chiar ca discutăm aici de o serie de forme timpurii de globalizare, mai ales dacă ținem cont că incursiunile exploratorilor spanioli și portughezi au deschis ulterior calea către colonizări și negoț între puterile europene și popoarele aflate în regiunea intertropicală a globului. Cu toate acestea, omenirea a avut un acces destul de limitat în mediul extracontinental. Până în Perioada Modernă, însăși simpla traversare a oceanelor venea la pachet cu o serie de riscuri, iar traseul era unul anevoios, necesitând multă pricepere și rezistență fizică. Odată cu apariția turbinelor și a motoarelor cu aburi, transportul naval a intrat, de asemenea, într-o nouă etapă a evoluției sale. Traversarea Atlanticului a devenit tot mai facilă și mai rapidă, iar ,,ocolul Pământului în 80 de zile” nu a mai părut atât de greu de realizat.
Un important punct de cotitură a fost reprezentat de secolul al XX-lea, când descoperirea rezervelor de petrol din platformele continentale ale mărilor și oceanelor a deschis posibilitatea exploatării economice a unor regiuni încă nefrecventate de activitatea umană până la momentul respectiv. După cel de-al Doilea Război Mondial și mai ales după sfârșitul Războiului Rece, cooperarea internațională și schimburile economice au cunoscut o dezvoltare fără precedent, cu tot mai mult accent pus pe cunoaștere și cercetare. Astfel, am început să conștientizăm din ce în ce mai bine că avem mai multe informații în prezent despre spațiul cosmic decât despre adâncurile Oceanului Planetar. Resursele de gaze naturale și petrol din zona offshore, nevoia de tranziție spre economia circulară și necesitatea de extindere a exploatării de energie verde, toate acestea au ajuns să transforme spațiul marin și oceanic, dintr-o simplă întindere de apă ce desparte mai multe continente, într-un adevărat teritoriu strategic cartografiat în detaliu.
Astfel, este clar că nimic din toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără o bună reprezentare a mediului marin prin diferite hărți tematice. Acestea au pornit de la un nivel foarte rudimentar în Evul Mediu, concentrându-se mai mult pe forma continentelor, pentru ca ulterior, pe măsură ce nivelul de cunoștințe a evoluat, aceste transpuneri ale realității fizico-geografice de pe teren în paginile atlaselor să devină din ce în ce mai corectă. Discutăm în primul rând de hărțile nautice, cele care ilustrează detalii necesare pentru o bună și eficientă navigație, putând regăsi aici aspecte concludente despre adâncimea apelor (batimetria), poziția recifelor de corali sau a diferitelor obstacole (inclusiv epave sau diguri submerse), mine marine sau alte aspecte ce pot periclita deplasarea navelor dacă locația lor nu este cunoscută în timp util. Aceste detalii sunt, de regulă, reglementate internațional prin intervenția diferitelor organizații maritime ce impun anumite standarde de reprezentare pe baza unor semne convenționale. De asemenea, putem aminti și existența hărților tematice marine, poate cele mai folosite de specialiști în activitatea de cercetare propriu-zisă, deoarece acestea din urmă se bazează pe ilustrarea curenților, a temperaturilor apei, sau chiar pe detalii privind poluarea cu diferite substanțe și delimitarea anumitor habitate. Un avantaj specific secolului actual este reprezentat mai ales de progresul obținut în sfera digitală a cartografiei, grație hărților realizate în sistem GIS cu o mai bună perspectivă asupra unor detalii greu de reprezentat manual cu exactitate. Datele sunt colectate prin intermediul sonarului, al observațiilor satelitare, al geodeziei marine și al diferitelor sisteme de monitorizare automate. Se poate afirma în acest sens că hărțile geografice au evoluat de la simple imagini statice mai mult sau mai puțin conforme cu realitatea, la adevărate baze de date spațiale interactive, unde implicarea factorului uman se bazează mai mult pe interpretarea corectă a informațiilor și identificarea de noi răspunsuri referitor la problemele ilustrate.
Cu adevărat interesant este tocmai faptul că, deși mulți dintre noi ne imaginăm că aceste hărți sunt pur obiective, fără a lăsa loc disputelor economice sau geopolitice, la o privire mai atentă, vom constata destul de ușor că situația poate fi adesea contrară așteptărilor. Cum alegem ceea ce reprezentăm pe hartă? Ce detalii pot fi simplicate pentru a nu încărca ochiul privitorului și, mai ales, ce merită a fi prioritizat? Aceste întrebări pot da naștere la o serie întreagă de dispute, iar multe dintre aspectele relevate de cartografie pot intra în conflict direct cu anumite preferințe ale polulației sau chiar cu cele ale factorului politic. Un exemplu important în acest sens este conferit de diferitele reprezentări ale spațiului geografic din Marea Chinei de Sud. Deși discutăm de aceeași mare, cu aceleași state riverane, dacă vom consulta diferite hărți administrative sau politice, vom avea supriza să constatăm că există o neînțelegere semnificativă între China (Republica Populară Chineză) și vecinii săi: Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei sau Republica China, cunoscută sub denumirea populară de Taiwan. Guvernul de la Beijing revendică întregul spațiu ce acoperă bazinul maritim situat între insula Taiwan și Borneo, conform liniei Nine-Dash, iar hărțile din manualele de geografie chineze ilustrează foarte bine acest aspect, spre deosebire de cele ale țărilor vecine, unde teritoriile controlate de Beijing se opresc mult mai la nord. Iată cum harta ajunge să nu mai reflecte doar aspectele ce țin de geografia fizică a unui anumit teritoriu, ci devine un instrument de expunere a poziției politice pe care statul respectiv o are în raport cu un anumit areal.
Un caz similar avem și în zona europeană a Mării Negre, unde disputa teritorială privind Peninsula Crimeea generează diferențe de reprezentare între hărțile rusești și cele ucrainene. Dacă înainte de 2014, Zona Economică Exclusivă a Rusiei era încadrată de frontiera cu Georgia la est, respectiv Peninsula Crimeea la vest, după anexarea acesteia din urmă avem de-a face cu reprezentări cartografice care revendică aproape întreaga jumătate nordică a bazinului pontic ca aparținând Kremlinului până la limita cu sectorul exploatat de România. Aceste aspecte afectează, în mod cert, delimitările maritime, zonele economice exclusive, respectiv exploatările offshore.
Un alt exemplu concludent este conflictul dintre Grecia, Turcia și Cipru privind Zona Economică Exclusivă a acestor state în largul coastelor Mării Mediterane. Neînțelegerea primelor două țări se bazează chiar pe dispute mai vechi, inițiate încă de la nivelul Primului Război Mondial, unde Grecia a devenit posesoare a majorității insulelor din Marea Egee, grație statutului său de țară învingătoare în conflagrația încheiată în 1918. Problema intervine atunci când Ankara și Atena trebuie să se pună de acord cu privire la trasarea limitelor în sectorul delimitat de insula Creta la vest, respectiv Cipru la est, sector aflat aproximativ în dreptul coastelor Antalyei. Mai mult decât atât, insula Cipru este și ea împărțită în două entități, Republica Cipru (stat independent din jumătatea sudică a insulei), respectiv Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută diplomatic doar de Turcia. Apele marine din jurul insulei ajung astfel să fie revendicate de trei state, atât de cele două formațiuni statale insulare, cât și de guvernul de la Ankara, care ar include vestul apelor cipriote în propria Zonă Economică Exclusivă.
Desigur, acestea sunt doar câteva dintre exemplele ce pot fi enumerate. În mediul maritim, harta nu este doar un instrument de orientare. Ea poate deveni un document juridic, un argument geopolitic și chiar o expresie a intereselor strategice ale unui stat. De aceea, două hărți ale aceleiași mări pot arăta diferit fără ca geografia să se fi schimbat — ceea ce se schimbă este perspectiva politică asupra spațiului reprezentat. Însă felul în care alegem să ilustrăm spațiul marin nu se rezumă doar la conflicte geopolitice, ci ajută foarte multe la planificarea teritorială sustenabilă a unui anumit areal. Aceste preocupări au condus la dezvoltarea conceptului de Planificare Spațială Maritimă (Marine Spatial Planning – MSP), un proces prin care activitățile economice, interesele sociale și obiectivele de conservare sunt coordonate în interiorul aceluiași spațiu marin. Prin aceste hărți tematice putem foarte ușor să organizăm sectorul marin inclusiv pe activități economice, ținând cont de arealele ce necesită o protecție mai strictă. Astfel, înțelegem mai bine unde se poate pescui, unde se pot construi parcuri eoliene, de unde se pot exploata resurse, ce coridoare pot fi folosite pentru navigație sau care sunt sectoarele protejate unde interesul pentru cercetare primează ca importanță. Într-o lume sustenabilă, spațiul marin nu este tratat ca fiind o zonă pustie complet ruptă de uscat, ci aproape ca un spațiu terestru ce necesită o gestionare la fel de complexă. Hărțile moderne pot fi esențiale pentru monitorizarea ecosistemelor în timp real, dar și pentru evaluarea impactului pe care un anumit hazard îl poate provoca din diferite motive.
În acest sens, harta maritimă a secolului XXI nu mai este doar o imagine a spațiului marin, ci o expresie a modului în care omenirea încearcă să gestioneze simultan resursele, mediul și interesele geopolitice ale unei lumi aflate într-o continuă transformare. Este foarte dificil să îmbinăm dorința de putere și control cu cea a protecției mediului prin dezvoltarea sustenabilă a acestuia. Totuși, aici intervine rolul geografiei, prin capacitatea de a ne arăta ce facem bine și ce nu, prin ilustrarea repercusiunilor pe care acțiunile noastre le pot avea nu doar asupra naturii de care depindem cu toții pentru supraviețuire, dar si asupra societății umane, a cărei prosperitate este strâns legată de o pace durabilă.
Bibliografie selectivă și surse consultate:
- UNESCO-IOC. Marine Spatial Planning Programme.
- European MSP Platform. About Maritime Spatial Planning.
- International Hydrographic Organization (IHO).
- EMODnet – European Marine Observation and Data Network.
- NOAA Ocean Service. Ocean Mapping.
- United Nations Convention on the Law of the Sea (UNCLOS)
Sursa imaginii: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), 2022, Planul de Amenajare a Spațiului Maritim al României