Cu toții manevrăm banii zilnic. Fie ca avem de făcut cumpărături în viața de zi cu zi, plătim facturi, ori pur și simplu ne confruntăm cu schimburile de curs valutar atunci când vrem să plecăm în vacanță, un lucru e cert: banii sunt aproape indispensabili. Poate tocmai acest aspect îi transformă uneori în obiecte aparent banale. În vremurile actuale, implementarea sistemului de plată electronică face ca populația să intre în contact tot mai rar cu bancnote fizice. Și totuși, dacă ne rezervăm fie și câteva secunde să privim la simbolurile ilustrate pe aceste bucăți colorate de plastic, putem regăsi acolo o întreagă hartă încifrată. Nu reprezintă regiuni și forme de relief, nici date demografice propriu-zise, ci altceva, poate la fel de important: elementele care stau și azi la baza identității noastre ca stat. Vorbim așadar, într-o manieră simbolică, de adevărate teritorii culturale.
Se poate spune în același timp și faptul că avem în fața noastră o geografie a valorilor, căci nu oricine ajunge să fie reprezentat într-un spațiu atât de important și vizibil. Locul este rezervat, de regulă, marilor personalități care au marcat destinul țării în diferite perioade istorice din evoluția sa, adăugând aici chiar și construcții ori invenții care au revoluționat societatea de la vremea respectivă.
Pentru a înțelege cu adevărat valoarea elementelor scoase în prim-plan prin numismatică, este necesar să ne punem mai întâi o serie de întrebări: ce tip de Românie este ilustrată în acele imagini? Ce regiuni culturale sunt reprezentate? Ce elite sunt scoase în evidență și, mai ales, ce lipsește din actuala reprezentare? Este oare imaginea din prezent cu adevărat desăvârșită, sau avem de-a face mai degrabă cu o Românie pe care autoritățile aleg să o proiecteze simbolic într-o anumită etapă a evoluției sale? Privind bancnotele ce ne trec prin mână atât de des, remarcăm personalități precum Nicolae Iorga, George Enescu, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Lucian Blaga sau chiar și Ecaterina Teodoroiu, inclusă de curând ca primă reprezentare feminină în întreaga istorie evolutivă a leului românesc. Cu alte cuvinte, observăm cum selecția actuală privilegiază o definiție cultural-intelectuală a identității naționale. Dar, cu toate acestea, nu înseamnă că reprezentarea se oprește doar la persoane rămase în conștiința populației, ci cuprinde și anumite obiective cultural-istorice, cum ar fi Mănăstirea Curtea de Argeș (simbolul jertfei pentru creație, unul din cele patru mituri fondatoare), Ateneul Român din București, ori vechea fațadă a Teatrului Național (simboluri ale satirei și modernității sociale, ale culturii, educației urbane, ale elitelor ce au construit statul român modern la nivelul secolului al XIX-lea), sau Biblioteca Centrală Universitară din Iași, însoțită de ziarul ,,Timpul”, elemente ce funcționează ca niște extensii simbolice ale universului eminescian. Mai mult decât atât, prezența ziarului unde Eminescu însuși a fost jurnalist și redactor sugerează inclusiv dimensiunea civică a poetului. Iată cum bancnota funcționează astfel nu doar ca element monetar, ci chiar ca spațiu de memorie istorică.
Dacă am trecut în revistă sumar reprezentarea elementelor culturale ce țin de spațiul moldovean, respectiv cel al capitalei, se cuvine să amintim și de ilustrarea spațiului transilvan ori, într-un cadru sugerat mai indirect, chiar a elementelor ce amintesc vag de aria Dobrogei. Se face astfel raportarea și la simbolurile legate de Perioada Preistorică, cea a culturilor Hamangia, Cucuteni sau Gumelnița, identificate inclusiv în spațiul românesc de astăzi. Avem de-a face cu o ușoară antiteză cronologică, căci fața bancnotei ilustrează un strat cultural modern-reflexiv înconjurat chiar de un anumit procent de filosofie, grație personalității lui Lucian Blaga, în vreme ce pe verso regăsim elemente preistorice introduse prin cele două figurine, cea a Gânditorului de la Hamangia, respectiv ,,Femeia șezând”, acestea servind drept simboluri ale vieții umane timpurii, o veritabilă pereche antropologică. Ele completează evoluția istorică, de la stadiul incipient, la partea sa modernă, căci Blaga introduce privitorul în universul spațiului transilvănean, al arealului mioritic, respectiv cel al filosofiei culturii românești.
Nu putem omite nici importanța bancnotelor de zece, douăzeci, respectiv cincizeci de lei. Prima ilustrează universul artei prin pictură, gravitând în jurul marelui artist Nicolae Grigorescu. Satul românesc este sugerat printr-o casă oltenească cu arhitectură deosebit de rustică, iar ceea ce face povestea și mai interesantă este tocmai faptul că acea construcție există în realitate și poate fi vizitată în cadrul Muzeului Civilizației Tradiționale Populare ,,Astra” din Sibiu. Alături, tot pe verso, regăsim un fragment din celebrul tablou al marelui pictor, intitulat ,,Rodica”, trimitere la figura țărăncii românce ca arhetip cultural. Satul apare deci nu ca o realitate brută, ci ca obiect estetic filtrat prin pictură.
Cea de-a doua bancnotă amintită are o importanță simbolică deosebită, reprezentând un element monetar românesc de circulație cu o figură feminină și amintind de memoria războiului, de sacrificiul suprem și de curajul arătat de tânăra de doar douăzeci și trei de ani căzută pe frontul Primului Război Mondial. Totul pentru ca în final să-l regăsim pe Aurel Vlaicu zugrăvit și el pe moneda națională, celebrul aviator care a câștigat cinci premii importante la diferite probe din cadrul Competiției Internaționale de Aviație de la Aspern cu prototipul său numit ,,Vlaicu II” (ilustrat pe spatele bancnotei), ediția din iunie 1912, unde românul a câștigat în fața a zeci de aviatori din mai multe țări ale lumii, inclusiv în fața francezului Roland Garros.
Desigur, până în 1947, când regimul comunist a forțat abdicarea Majestății Sale Regelui Mihai I, figurile suveranilor se regăseau și ele pe bancnotele românești, reprezentând continuitatea și stabilitatea statală a regatului latin din sud-estul Europei. Astăzi, imaginea lor pare să lipsească din iconografia curentă a leului românesc, însă Banca Națională nu a ezitat să scoată mai multe ediții comemorative de monede în cadrul diferitelor momente de comemorare, cum ar fi cei o sută cincizeci de ani de la nașterea Majestății Sale Reginei Maria, sau centenarul încoronării suveranilor României Mari de la Alba Iulia, petrecută în octombrie 1922.
De curând, mai exact cu ocazia sărbătorii Floriilor, Banca Națională a României a mai dedicat o postare, pe contul oficial de instagram, unui alt motiv artistic prezent pe banii românilor, și anume florile. Considerate poate de mulți un simplu element decorativ, acestea diferă de fapt de la bancnotă la bancnotă, și reprezintă un marcator identitar, o extensie simbolică a personalităților ilustrate, dar și o legătură între cultură și natură. Spre exemplu, personalități ca Nicolae Iorga și George Enescu sunt asociate cu lumânărica pământului (simbol al solemnității și culturii umaniste, al legăturii cu pământul și tradiția populară). Nicolae Grigorescu este reprezentat de o nalbă (floare rurală, simbol pentru lumea satului). Ecaterina Teodoroiu este însoțită de o floare de brândușă, simbol al luminii, frumuseții și renașterii. Aurel Vlaicu este ilustrat alături de floarea de colț (simbol al muntelui – unde tânărul aviator a și murit după ce s-a prăbușit cu aparatul de zbor). Ion Luca Caragiale este alăturat unei violete (modestie, inocență, credință), Blaga poartă cu sine macul, floare de vară, simbol al introspecției, al sensibilității și memoriei, în timp ce Eminescu apare, bineînțeles, alături tei (natura poetică, romantismul).
În concluzie, putem afirma că moneda națională comprimă istoria României într-un adevărat obiect portabil, unde ne putem regăsi țara condensată sub forma unei ,,geografii de buzunar”. În contextul necesității de aderare pe viitor la moneda Euro, din considerente economice, unele voci mai naționaliste spun că renunțarea la leu va aduce cu sine și o oarecare pierdere a unor simboluri sub care națiunea noastră a fost construită pas cu pas, vreme de secole. Dincolo de valoarea economică, cred că leul românesc rămâne și un suport discret al memoriei culturale și al felului în care alegem să ne reprezentăm ca națiune.
Bibliografie: