Istorie si cultura

Cultura polineziană – izolare și mister

0

Cultura popoarelor Oceaniei este una cu totul specială, și asta mai ales datorită unicității sale. Dacă în alte regiuni de pe glob interacțiunea dintre popoare a fost continuă și evidentă de-a lungul istoriei, în cazul Microneziei, Melaneziei și Polineziei, lucrurile stau complet diferit. Izolarea acestora față de restul lumii și amplasarea lor în zona celui mai mare ocean al lumii a făcut ca obiceiurile localnicilor să rămână cât se poate de nealterate de cel puțin 50.000 de ani încoace. Desigur, un anumit procent de interacțiune cu exteriorul a existat încă din cea de-a doua jumătate a Evului Mediu. Calătoriile celebrilor exploratori și navigatori precum Ferando Magellan, Francis Drake, dar chiar și navigatori din Perioada Modernă, precum Bougainville sau James Cook au făcut posibile primele interacțiuni dintre europeni și polinezieni. Spre exemplu, din relatările căpitanului Cook aflăm că la momentul descoperirii Arhipelagului Hawaii, echipajul de la bordul HMS Revolution a constatat că insularii de acolo nu se deosebeau de tahitieni și de indigenii din celelalte insule polineziene vizitate, ba dimpotrivă, graiul lor era cât de poate de asemănător cu cel al tahitienilor, unde Cook mai poposise de multe ori în explorările sale în Pacificul ecuatorial. Totodată, căpitanul Cook a consemnat în jurnalul său de bord și faptul că nicăieri în altă parte nu a mai întâlnit băștinași atât de uimiți de navele nou sosite și de înfățișarea navigatorilor englezi. Localnicii aveau pielea cafenie, statură mijlocie și trăsături variate, inclusiv cu chipuri care nu se deosebeau cu mult de cele ale europenilor.

Desigur, putem pune o întrebare fireasca: cum au ajuns aceste populații într-o regiune atât de izolată? Răspunsul stă în analiza evoluției paleogeografice a Pământului, legându-ne aici și de câteva aspecte ce țin de paleoclimatologie. Acum aproximativ 50.000 de ani, planeta noastră traversa prima perioadă importantă a Cuaternarului, denumită în limbajul de specialitate drept Pleistocen. Perioada a fost dominată de 4 glaciațiuni importante, fiecare ducând la scăderea treptată a nivelului Oceanului Planetar (pe fondul extinderii calotei glaciare), făcând astfel posibilă apariția unor punți de uscat între continente și insule. Asta a fost suficient pentru ca Hommo de Neanderthalis să poate traversa pe uscat din Asia în America și Australia, respectiv din Australia în insulele ce formează astăzi compertimentele Oceaniei. Cultural, aborigenii australieni și cei micronezieni, melanezieni și polinezieni sunt relativ apropiați, între ultimii trei putându-se remarca cele mai multe asemănări lingvistice, rasiale, confesionale și sociale. Subiectul de față îți propune să realizeze o chintesență a studiilor de geografie culturală realizate până în prezent la nivelul Polineziei.

Bibliografie: Retinschi, Alexandru, (1983), ,,Mari navigatori în jurul lumii”, Editura Albatros, București, pp. 164-165

Email
SHARE

Lasă un răspuns