Așa cum afirmă și diplomatul expert în geopolitică Tim Marshall, un aspect ce merită observat încă de la începutul discuției legate de Orientul Mijlociu este însăși exprimarea noastră. ,,Mijlociu în comparație cu ce? (…) Numele regiunii se bazează pe o viziune europeană asupra lumii, și tocmai această viziune i-a dat formă.” Pană la descoperirea rezervelor uriașe de ,,aur negru” în zona Golfului Persic, Occidentul nu a manifestat un interes anume pentru resursele acestei zone aride și aparent destul de neprimitoare. La nord, este încadrată de Marea Neagră și Munții Caucaz. La sud este delimitată de Golful Aden, parte a Oceanului Indian, în vreme ce în est și în vest avem ca limite Munții Zagros și Podișul Iranului, respectiv Mările Egee și Mediterană. Clima este una predominant caldă, mediteraneană în jurul bazinului omonim, subtropical-aridă și semi-aridă în nordul și centrul regiunii, respectiv tropicală în jumătatea sudică și în jurul Golfului Persic. Relieful este predominant deșertic, cu structuri montane în estul Turciei și al Mediteranei, dar și în vestul Iranului, ceea ce îngreunează crearea oricărui coridor de aprovizionare pentru o armată care ar încerca să invadeze regiunea. Inclusiv rețeaua hidrografică este foarte săracă, depinzând aproape în totalitate de fluviile pe care s-a construit Mesopotamia antică, faimoasele Tigru și Eufrat, care străbat una dintre cele mai întinse suprafețe de nisip continuu din întreaga lume, sector cunoscut sub numele de ,,Pătrimea goală”.
În 2014, unul din soldații ISIS striga cu mândrie: ,,Am rupt acordul Sykes-Picot!” Această frază este extrem de sugestivă dacă ne gândim la faptul că încă de la începutul Perioadei Moderne și până în prezent, europenii au controlat aceste teritorii după bunul plac. Au venit, au luat ce le-a trebuit și au plecat, lăsând însă în urmă o serie întreagă de granițe artificiale și tensiuni interetnice, care nu au fost remediate nici până în prezent. Istoria și cultura popoarelor ce locuiesc aici a fost marcată de ascensiunea și decăderea a numeroase imperii, pornind cu civilizația Mesopotamiei, ,,Semiluna Fertilă”, care cuprindea cele trei mari regiuni ale sale: Asiria, Babilonia și Sumer, ultima fiind locul în care a fost inventat scrisul, în circa 3200 Î.Hr. Din păcate, exploatarea nesustenabilă a mediului a dus treptat la aridizarea și decăderea acestei civilizații, regiunea trecând în stăpânire persană între 550 și 334 Î.Hr, unde va rămâne până la moartea împăratului Darius al III-lea și cucerirea teritoriilor sale de către Alexandru Macedon, supranumit și ,,cel Mare”. Au rezultat 170 de ani de dominație greacă, până la fărâmițarea Imperiului Macedonean, cu două compartimente în Orient: Egipt (condus de dinastia Ptolemeilor) și Regatul Seleucizilor (Siria de astăzi). A urmat și perioada de dominație romană, care și-a pus amprenta mai ales asupra estului Mării Mediterane, pentru ca, în final, Evul Mediu să aducă cu sine stăpânirea otomană. S-ar fi zis că odată cu instalarea Perioadei Moderne, dominația străină se sfârșise, dar rezervele mari de petrol și gaze au atras interesul noilor puteri coloniale, precum Franța și Marea Britanie, care și-au împărțit Orientul Mijlociu în două sfere de influență delimitate de linia convențională denumită simbolic ,,Sykes-Picot”, după numele miniștrilor de externe Mark Sykes și François-Georges Picot. Aceștia au făcut numeroase promisiuni față de șefii de trib din zonă, majoritatea nerespectate, iar moștenirea lăsată de colonialismul european i-a grupat pe arabi în state-națiuni cu lideri care au favorizat de multe ori ramura religioasă din care proveneau.
Fiecare țară din Orientul Mijlociu posedă o serie de probleme de natură etnică, religioasă și culturală, iar geografia politică are menirea de a dezbate fiecare subiect din perspectiva strategică a jocurilor de putere.
Bibliografie: Marshall, Tim, (2020), ,,Prizonierii geografiei”, Editura Litera, București